Articole din blog

Prima Luna Nouă din 2021 în semnul Capricornului
de ianuarie 13, 2021 0 Comentariu

Prima Luna Nouă din 2021 în semnul Capricornului

Prima Lună Nouă din 2021 va fii în semnul Capricornului pe 13 ianuarie.

Această Lună Nouă pică la 23 de grade de Capricorn, care pe tot parcursul anului 2020 a fost un grad sensibil de pe cerul nostru cosmic. Acesta a fost semnul în care Saturn și Pluto s-au aliniat în ianuarie, iar acela a fost momentul care a pus în mișcare energiile din acel an.

Doar dacă am fi știut atunci ce știm acum.

Luna Nouă ce va pica la 23 de grade de Capricorn ne poate reaminti de călătoria pe care am parcurs-o începând din ianuarie 2020, și poate să ne reamintească de această perioadă din anul trecut. Cât de mult am înțeles cu toții. Cât de mult ni s-au schimbat viețile.

Am avut atât de multe aliniamente astrologice rare în anul ce a trecut și, deși 2021 va fii mai liniștit în comparație, tot vom integra toate aceste energii.

Această Lună Nouă din Ianuarie va fii unul dintre cele mai importante puncte de integrare pentru noi. Este posibil să răscolească trecutul, și ne poate ghida și să reflectăm și să ne gândim la cât de departe am ajuns în ultimele 12 luni.

Pe măsură ce aceste grade sensibile din cerul nostru cosmic se vor reactiva, este posibil să ne simțim ghidați să ne gândim la cât de mult ne-am maturizat, și cum ne-am schimbat pe noi și prioritățile noastre dificultățile din ultimele 12 luni.

Cum s-au schimbat prioritățile tale? Ce nou înțeles a căpătat viața ta?

Deși Lunile Noi sunt mereu o perioadă minunată pentru setarea intențiilor, pare că suntem chemați să setăm intenții dintr-un nou loc al cunoașterii. În loc să ne reîntoarcem la vechile obiceiuri, suntem chemați să ne gândim la cine ne dorim să fim în timp ce mergem mai departe.

Nu mai dăm înapoi. Mergem doar înainte.

O Lună Nouă în Capricorn este mereu o influență ce ne împământează și un moment perfect să ne reconectăm cu Pământul, cu strămoșii noștri și cu rădăcinile noastre. Vom fii nevoiți să ne reamintim de aceste daruri în timp ce trecem prin energiile volatile din jurul acestei Luni Noi ce ne pot dezechilibra.

Undele cosmice indică o șansă de răsturnări, de șocuri și de neliniște. Este posibil să existe o dinamică de treagere-împingere sau unele forțe opuse ce creează sentimentul de diviziune.

Energia volatilă este declanșată în parte de planeta pitică Eris, Zeița Discordiei și Conflictului, ce va fii într-un pătrar tensionat de 90 de grade cu această Lună Nouă.

Uranus, Marte și Luna Nouă Lilith vor fi și ele active în această perioadă, și vor întări posibilitatea apariției veștilor șocante sau schimbări surprinzătoare. Este posibil chiar să observăm cum Mama Pământ ne vorbește prin unele schimbări bruște ale vremii.

La o zi după această Lună Nouă, pe 14 ianuarie, Uranus, planeta trezirii, va intra și ea în mișcare directă, intensificând astfel și mai mult energiile și arătând adevăruri despre ceva ce ni se pregătește încă din august 2019, când a intrat prima dată în retrograd.

Indiferent care sunt schimbările care ne ies în cale, așa cum Capricornului are talentul și abilitatea de a urca cei mai înalți munți și de a înota în cele mai adânci oceane, și noi avem abilitatea de a trece peste orie obstacole ce ne sunt trimise în cale.

Ești suficient de puternic pentru a face față oricărui lucru îți va apărea în cale.

Deși vor exista multealte energii în această lună, să nu uităm că Lunile Noi semnalează noi începuturi și dau startul unui nou ciclu.

Ne reamintesc că există mereu oportunitatea de a începe lucruri noi sau de a încerca din nou, în special atunci când ceva nu a mers din prima conform planului.

Luna Nouă din Ianuarie ne oferă și o rază de motivație ce ne va inspir și ne va alimenta pentru a face față oricăror sarcini dificile ce trebuie terminate. Este posibil să observăm și o creștere spontană de încredere și claritate, ce ne va permite să facem decizii dificile.

Există sprijin cosmic în jur, așa că nu uita că nu ești singur sub cerul întunecat al Lunii Noi.

Sub influența energiilor primei Luni Noi din an, îți escaladezi propriul munte sau poate înoți în propriul tău ocean; oprește-te pentru un moment pentru a te minuna de călătoria pe care ai parcurs-o.

Onorează-ți creștere și maturizarea, și modul în care prioritățile ți s-au schimbat.

2020 nu a fost un an pierdut. A fost un an de trezire, de rearanjare a valorilor, și de privire a lucrurilor dintr-o nouă perspectivă. Folosește tot ceea ce ai învățat și aplică în sămânța sau intenția pe care o plantezi sub lumina Lunii Noi.

 

Sursa: https://foreverconscious.com/

X

WELCOME TO OUR WONDERFUL WORLD

Did you know that we ship to over 24 different countries

Login with Facebook
X

WELCOME TO OUR WONDERFUL WORLD

Did you know that we ship to over 24 different countries

Register with Facebook
X

WELCOME TO OUR WONDERFUL WORLD

Did you know that we ship to over 24 different countries

Please enter the email address you used to register. You will receive a temporary link to reset your password.